Agresivitatea verbală dăunează copilului
Posted by adminalx | Filed under Articole, FAMILIE, COPII, RELATII DE FAMILIE, Psihologie si psihoterapie
Articol publicat pe site-ul www.eva.ro, aprilie 2009 (http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/agresivitatea-verbala-dauneaza-copilului-articol-13164.html?pagina=1)
Imaginea de sine a copilului depinde, in primul rand, de adultii importanti din viata lui care il cresc: mama, tata, bunicii; de ceea ce ii spun acestia copilului si cum se comporta ei cu copilul. O imagine de sine pozitiva si stima de sine a copilului creeaza premisele transformarii sale intr-un adult echilibrat, fara probleme afective sau de relationare majore. Parintii sunt cei care interactioneaza cel mai mult cu copilul mic si au un rol covarsitor in formarea si dezvoltarea armonioasa a identitatii si personalitatii acestuia.
Copilul isi imita parintii, pe care ii ia ca model, si face ceea ce vede la parintii sai si nu ceea ce acestia ii spun ca este bine sau indicat sa faca. Daca in familia sa copilul intalneste agresivitate verbala sau fizica, el o va pune in joc, la randul sau, intr-un fel sau altul, fie ca auto-agresiune, fie ca agresare a altora.
Daca cel mic este respectat ca persoana de sine statatoare, nu este fortat sau agresat sa faca mereu voia adultului, este iubit si i se arata acest lucru prin imbratisari, mangaieri, cuvinte frumoase, iar limitele i se impun, dar cu caldura si blandete, el are sanse sa puna, la randul sau, in joc aceste comportamente pozitive si sa nu le dea bataie de cap parintilor sai.
Parintii ar putea sa isi priveasca mai des copiii ca si cum in acel moment i-ar descoperi si ar vedea cat de frumosi, buni si destepti sunt. Astfel, micile defecte ale copiilor ar fi dimensionate corect, fara a fi scoase in prim plan sau exacerbate de catre criticile parintesti.
Sa vedem care sunt cateva aspecte care tin de agresivitatea verbala a adultilor care se ocupa de cresterea copilului si care dauneaza clar acestuia: criticile, amenintarile, tipetele.
Criticile se intiparesc profund in memoria afectiva a copilului
Daca parintii sunt nemultumiti de copil si ii spun frecvent acest lucru, uitand sa isi manifeste in primul rand iubirea si aprecierea, micutul va deveni nemultumit de el insusi, “flamand afectiv”, va resimti o stare de gol interior, va crede despre el ca este rau sau nedorit de parinti si va incepe sa se comporte intr-un mod distructiv.
Sa luam ca exemplu ceea ce auzim frecvent in parcurile de joaca de la parintii sau bunicii unor copii de 2, 3, 4 sau 5 ani: “De ce esti rau/rea? Nu vezi ca baietelul e mic, de ce nu ii dai si lui jucaria ta?”, in situatia in care un copil mai mic cere sau ia jucaria celui putin mai mare decat el.
Cel mai bun mod prin care ii putem ajuta pe copiii nostri sa fie darnici este exemplul personal, si anume ori de cate ori si noi, ca parinti, suntem darnici cu cei din jurul nostru. Unui copil de 2, 3 sau 4 ani nu i se poate reprosa ca este rau daca nu imparte in mod automat jucariile sale. Poate vrea sa dea doar una dintre ele sau poate niciuna in acel moment, oricum ar fi, dorinta copilului trebuie respectata. Cand va fi pregatit sa ofere de buna voie o jucarie altui copil, va face acest lucru.
In schimb, cel mic este pedepsit verbal, i se spune ce este rau si, adesea, se cere prea mult de la el si prea repede. Sa ne punem in locul copilului si sa ne gandim daca noi, adultii, oferim neconditionat oricui ne-ar cere telefonul mobil sau masina personala sau alte bunuri care ne apartin. Si copilul are, ca si adultii, dreptul de a alege ce face cu ceea ce ii apartine.
Criticile verbale adresate copilului, de genul: “Esti rau”, “Esti egoist”, “Esti obraznic”, “Esti impiedicat”, “Esti mototol”, “Nu esti in stare sa…”, “Nu stiu ce o sa ajungi cand vei fi mare” etc., se intiparesc profund in memoria afectiva a copilului, care, din pacate, va incepe sa se identifice cu aceste aspecte negative si va dezvolta o imagine de sine negativa.
Amenintarile incalca drepturile copilului
Amenintarile parintilor la adresa copiilor lor, de multe ori repetate pana la uzura, pun in joc o ecuatie a parintelui puternic, autoritar, care face regulile, fata de copilul care apare drept slab, supus, neajutorat. Oricum, cei mici se simt slabi in fata adultilor. Este important pentru ei sa fie tratati cu respect, intrucat au drepturi si sunt diferiti de parintii lor, fara a fi amenintati daca se abat de la regulile si calea trasata de parinti.
Amenintari frecvent intalnite sunt: “Te las singur”, “Te bat”, “Imi caut un copil mai cuminte”, “Nu mai vin sa te iau de la gradinita”, “Vine nenea cu sacul si te ia daca nu esti cuminte” etc.
Sa luam un caz real al unei fetite care era des amenintata de parinti: “Daca nu mananci, le dam toate jucariile tale altor copii”. Aceasta amenintare repetata a creat in mintea fetitei de 4 ani o adevarata teama de alti copii, pe care, cand ii vedea, fugea de ei, pentru ca se gandea, implicit, ca ii vor lua jucariile. A devenit izolata, nu vroia sa interactioneze cu alti copii, s-a adaptat foarte greu la gradinita, iar pofta de mancare bineinteles ca nu s-a imbunatatit. Tot parintii se mirau de comportamentul ei si o etichetau ca fiind “nesociabila” si “rea”.
Tipetele pot duce la perturbarea echilibrului emotional al copilului
E bine sa constientizam faptul ca atunci cand tipam la copiii nostri le facem un rau, deoarece ei nu stiu cum sa gestioneze agresivitatea si se incarca cu ea. O pot descarca tipand si ei, la randul lor, la adulti sau la alti copii sau o pot interioriza. Tipetele repetate asociate cu amenintari si jigniri pot duce la perturbari grave ale echilibrului emotional al copiilor sau la probleme psihosomatice (probleme digestive, cosmaruri, insomnii, enurezis etc.).
Ce atitudini ale parintilor favorizeaza dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului
Agresivitatea verbala a parintilor poate duce, in timp, la scaderea stimei de sine a copilului, care se simte neiubit, nedemn, fara valoare si singur.
Aceasta agresiune verbala a copilului lasa urme. Ea poate fi traita de micut fie interiorizand-o, iar copilul devine auto-agresiv (de exemplu, trist, fara pofta de viata, singuratic, deprimat), fie exprimand agresivitatea, la randul sau, in exterior: poate vorbi urat sau ii poate lovi pe colegii de gradinita sau tovarasii de joaca din parcuri.
Atitudinile recomandate pentru crearea unei identitati de sine pozitive si sanatoase a copilului:
- acceptarea copiilor asa cum sunt, si cu bune, si cu mici rele, cu blandete si toleranta din partea parintilor, este o cheie a sanatatii psihice si a echilibrului emotional al micutilor;
- micile defecte sau comportamente ale copiilor, neagreate de parinti, nu trebuie exacerbate si nu este cazul sa umbreasca partile bune ale acestora. Comportamentele nedorite se pot schimba in timp, daca parintii ii acorda ragaz micutului si au rabdare cu acesta, intrucat copilul isi doreste sa isi multumeasca parintii si sa fie apreciat de acestia;
- exprimarea sentimentelor pozitive fata de copil, atat verbal, cat si non-verbal, prin mangaieri, zambete, imbratisari, poate face minuni si il ajuta mult pe cel mic;
- impunerea unor limite este un lucru bun, in conditiile in care copilului i se explica, ferm si cu blandete, de ce nu are voie sa faca anumite lucruri si care ar fi consecintele daca, totusi, le va face;
- cand parintii se simt rau din punct de vedere psihic, au trecut prin anumite tensiuni, conflicte, sunt demoralizati sau furiosi, este mai bine sa astepte sa fie calmi inainte sa interactioneze cu copilul, sau daca problemele ii depasesc sau ii coplesesc, sa ceara ajutorul unui psihoterapeut.
psihoterapeut Andreea Răduţă
Tags: acceptarea copiilor, agresivitate fizica fata de copil, agresivitate verbala fata de copil, amenintarea copilului, cabinet psihoterapie Bucuresti, cand tipam la copii, cosmaruri copii, criticarea copilului, defecte copii, drepturile copilului, imaginea de sine a copilului, insomnii copii, nevoile copilului, parintii ca model pentru copii, pedepsire copii, probleme digestive copii, Psiholog copii Bucuresti
ianuarie 17th, 2011 at 18:42
lucruri foarte adevarate… aparent fara nicio valoare in timp au un efect asupra copiilor. Tin minte cand mama incepea sa tipe la mine cand nu faceam lucrurile cum voia ea, sau cand nu intelegeam ce anume spunea si o intrebam din nou.
Am avut grija ca anumite lucruri pe care pe mine ma faceau sa ma simt trista si cum ai spus -fara valoare- sa nu apara in viata copiului meu.
Felicitari pentru post. Foarte frumos.
octombrie 27th, 2011 at 18:05
Foarte frumos tratat subiectul. Uneri situatiile ne depasesc si fara sa vrem ne suparam copii. Mi s-a intamplat si mie sa tip la fetita mea, imediat ma simteam vinovata de acest lucru….era prea tarziu, vedeam in ochii ei tristetea.