Educatia traditionalista vs educatia moderna

(Interviu aparut in Revista Psychologies, iunie 2013, http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/educatia-traditionalista-vs-educatia-moderna-2137929)

Autor: 

mama si fiica pe pajiste citind o revista

Pentru tinerele mame, conflictele cu bonele ori viziunile diferite, traditionaliste, ale bunicilor nu reprezinta o noutate. Dar intr-o societate in care cartile de parenting abunda, iar seminariile de dezvoltare personala si optimizare a relatiei cu copilul sunt mai accesibile ca oricand, educatia moderna inca se loveste de principii traditionaliste. Te invitam ca, impreuna cu psihoterapeutul Andreea Raduta, sa luam pulsul societatii romanesti din punctul de vedere al educatiei.

 

S-au mai schimbat lucrurile, fata de acum 15-20 de ani?

Andreea Raduta: La noi, inca mai persista mentalitatea traditionala potrivit careia „bataia e rupta din rai“ si „pe copil sa il pupi doar cand doarme, ca sa nu il rasfeti prea tare“. In prezent, parintii au constientizat mai multe aspecte legate de rolul de parinte, prin actiuni de tip „scoala parintilor“, ateliere de parenting, carti si reviste de specialitate, forumuri de discutii online destinate parintilor etc. Dar copiii nu sunt inca respectati si tratati cu iubire neconditionata, asa cum ar merita, ci mai degraba sunt crescuti intr-o maniera autoritara, punitiva, ale carei efecte negative se vad clar in adolescenta sau, uneori, mai tarziu.

Ce efecte au corectiile fizice?

A.R.: Conform drepturilor copilului, articolul 21: „Copilul are dreptul de a fi protejat fata de oricare forme de violenta, neglijenta, abuz sau rele tratamente“, deci corectiile fizice nu ar trebui sa existe in relatia cu un copil. In cabinet am observat constant efectele devastatoare pe care bataile si agresivitatea parintilor le au asupra copiilor.

Toti copiii-problema care au intrat in terapie, marginalizati sau dati afara din scoli sau gradinite pentru comportament impulsiv si neascultare, aveau o problema de relationare acasa, cu unul sau cu ambii parinti. Orice copil tratat cu agresivitate va pune in joc, la randul sau, agresivitatea si negativismul in relatiile cu ceilalti.

Imaginea de sine a copiilor agresati fizic sau verbal are de suferit grav, iar copii ajung sa se comporte intr-o maniera negativa cu cei din jur si sa fie respinsi in plan social, deoarece ei cred despre ei insisi ca sunt „rai“, „obraznici“, „inferiori“.

Dar umilintele?

A.R.: Umilintele, cum ar fi facutul de ras in fata clasei, a prietenilor etc., au si ele efecte negative asupra copiilor. Se creeaza in sufletul celor mici un sentiment de rusine si de multe ori se nasc complexe de inferioritate, care ii fac sa sufere si ii pot „bantui“ mult timp dupa aceea.

Adultii care practica umilirea copiilor in public, de fapt nu ii respecta, nu se pot pune in locul lor, prin empatie, si de multe ori au, ei insisi, probleme de gestionare a propriei furii si agresivitati. Umilirea copiilor in public reprezinta un abuz emotional asupra acestora si, daca este repetata, poate duce la stari emotionale negative, cum ar fi: frica, anxietatea, tristetea sau ostilitatea.

Cand certam copiii, ce fraze ar trebui evitate, ca sa nu ii traumatizam?

A.R.: Criticile verbale adresate copilului, de genul „esti rau“, „esti egoist“, „esti obraznic“, „esti impiedicat“, „nu esti in stare sa…“, „nu stiu ce o sa ajungi cand vei fi mare“ se intiparesc profund in memoria afectiva a copilului, care, din pacate, va incepe sa se identifice cu aceste aspecte negative si va dezvolta o imagine de sine negativa.

Daca parintii sunt nemultumiti de copil si ii spun frecvent acest lucru, uitand sa isi manifeste, in primul rand, iubirea si aprecierea fata de el, micutul va deveni nemultumit de el insusi, „flamand afectiv“, va simti o stare de gol interior, va crede despre el ca este rau sau nedorit de parinti si va incepe sa se comporte intr-un mod distructiv.

Parintii ar putea sa isi priveasca mai des copiii, ca si cum in acel moment i-ar descoperi si ar vedea cat de frumosi, de buni si destepti sunt. Astfel, micile defecte ale copiilor ar fi dimensionate corect, fara a fi scoase in prim-plan sau exacerbate de criticile parintesti.

Cum corectam comportamentul copilului cand face boacane? Exista un set de „pedepse permise“?

A.R.: Ross Campbell, psihiatru specializat in consilierea copiilor si adultilor, ne propune in cartea sa Educatia prin iubire, sa inlocuim corectarea comportamentului (manifestata, in general, prin pedepsirea copilului si, mai rar, prin acordarea de recompense) cu educatia prin iubire. Autorul explica faptul ca, spre deosebire de educatia reactiva, precum corectarea comportamentului, educatia prin iubire este proactiva si se bazeaza pe anticiparea si satisfacerea nevoilor de baza ale copilului.

Prima si cea mai importanta nevoie a copilului este nevoia de afectiune. Daca ne iubim copilul neconditionat, avem toate sansele ca acesta sa coopereze si sa primeasca valorile noastre. Ross Campbell considera ca, daca unui copil care a gresit ii pare sincer rau, merita sa il iertam. Cand ne iertam copiii ce-si regreta cu adevarat faptele, ii invatam sa ierte, la randul lor, si sa se ierte.

Pedepsele sunt cea mai negativa cale de abordare a comportamentului copiilor. Parintii care aleg sa-si pedepseasca des copiii, risca sa isi piarda autoritatea in fata acestora si se pot simti neputinciosi in situatii de viata mai serioase, in care chiar ar avea nevoie sa fie ascultati de copiii lor, si acest lucru nu se mai intampla. Din pacate, de multe ori, parintii care aplica pedepse, isi pierd autocontrolul si sunt inundati de manie. Ei le transmit copiilor mesajul ca un conflict se poate rezolva numai prin forta, iar copiii preiau acest model si il pun in joc in relatia cu colegii de gradinita sau de scoala.

Cum sa le trasam limite intr-o maniera corecta?

A.R.: La fel de mult pe cat au nevoie de a fi acceptati si intelesi, copiii au nevoie si de limite. In permanenta, cei mici pot incerca sa incalce aceste limite si sa isi testeze parintii. De fapt, limitele puse corect si ne-abuziv au rolul de a proteja copiii, atat fizic, cat si emotional, si de a le crea un sentiment de siguranta.

Este bine sa le comunicam copiilor si sa le explicam limitele alese (cum ar fi ora de culcare, timpul zilnic de uitat la televizor, cantitatea de dulciuri pe care o pot manca, daca au sau nu voie sa invite prieteni acasa etc.). Este important ca limitele ce sunt alese spre binele copiilor, odata stabilite, sa si fie aplicate constant. Copiii carora nu li s-au pus limite, ajung sa ii deranjeze pe cei din jurul lor si se pot pune ei insisi in situatii de viata periculoase. Pe de alta parte, copiii carora li se pun limite, au nevoie sa fie tratati cu iubire si respect pentru a putea interioriza regulile intr-o maniera potrivita .

Care este rolul scolii in educarea copiilor?

A.R.: Educatia data de parinti nu poate depasi o anumita unilateralitate, caci mediul ramane mereu acelasi. In schimb, scoala este prima particica de lume mare, reala, care vine in intampinarea copilului si care il ajuta sa se desprinda intr-o anumita masura de mediul parintesc si sa ii dezvolte constiinta de sine.

Exista profesori si diriginti care stiu cum sa comunice cu copiii, sa ii apropie si sa ii ajute sa se deschida. Adesea, copiii pot fi fascinati de personalitatea unui profesor, de ce fel de om este si il pot lua drept model. Se spune ca nu atat cunostintele si inteligenta dascalului sunt cele care au cel mai mare impact asupra elevilor, cat personalitatea acestuia, exemplul pe care il da. Succesul unui profesor nu depinde de metoda de predare, ci de crearea unei relatii personale bune cu fiecare elev.

Ne amintim cu recunostinta de profesorii care s-au adresat omului din noi. Orele de dirigentie facute cu drag, invitarea unor specialisti din afara scolii, care pot aborda anumite subiecte importante si delicate (sexualitatea, drogurile, intimitatea, abuzurile) au, cu siguranta, impact formativ. Ideal ar fi ca scoala romaneasca sa isi propuna sa formeze nu doar minti, ci si caractere.

Pe ce ar trebui sa puna parintii accent in educarea copiilor?

A.R.: Ar fi bine ca parintii sa constientizeze ca cea mai importanta este relatia pe care reusesc sa o creeze cu copiii lor. Daca parintii isi iubesc copiii si le arata acest lucru, ii respecta si au incredere in ei, le va fi mult mai usor sa ii educe si sa le insufle anumite valori. Ross Campbell explica in cartea sa Educatia prin iubire ca, adesea, copiii dificili, negativisti, care le dau batai de cap parintilor, sunt totodata si copiii care au „rezervorul emotional gol“.

Cand apar probleme in comportamentul copiilor, in loc sa ne axam pe corectarea comportamentelor nedorite si pe pedepse, autorul ne indeamna sa ne punem intrebarea: „Oare ce nevoi afective ale copiilor sunt neimplinite?“. Daca ne vom concentra pe umplerea cu iubire a „rezervorului emotional“ al copiilor, problemele vor disparea in timp.

Care sunt cele mai frecvente greseli pe care le fac parintii in educarea celor mici?

A.R.: Acestea se fac pe fondul lipsei unui suport informational si emotional adecvat privind rolul de parinte. Nu ne nastem parinti, ci devenim parinti, si toti avem nevoie sa invatam si sa exersam cum putem fi parinti mai buni pentru copiii nostri. Uneori, parintii ajung sa isi trateze copiii ca pe niste obiecte. Copiii pot simti atunci ca nu sunt vazuti, nu sunt ascultati, simt ca parerea sau emotiile lor oricum nu conteaza.

Parintii gresesc atunci cand uita ca fiecare copil este unic si ca are niste nevoi si un mod de a fi unic, care trebuie respectat si valorizat. Ei sunt tentati sa fie autoritari cu copiii lor, sa le impuna reguli stricte si sa le aplice pedepse atunci cand regulile nu sunt respectate. Parintii uita sa isi manifeste in fiecare zi iubirea, aprecierea si increderea. Poate pentru ca nu constientizeaza ca stimuli pozitivi precum zambetele, imbratisarile, laudele, incurajarile sunt cele care au cele mai puternice efecte asupra copiilor.

Ce ar trebui sa aiba parintii in vedere atunci cand educa noile generatii tot mai neconformiste?

A.R.: Ar fi bine ca parintii sa porneasca de la realitatea ca a avea copii este o bucurie, dar, totodata, o provocare. Alaturi de copiii nostri avem sansa sa ne maturizam si sa crestem afectiv si noi, ca parinti. Copiii, chiar atunci cand se comporta dificil sau imprevizibil, ne dau sansa sa devenim mai creativi, mai intelepti, mai afectuosi. Copiii ne stimuleaza sa ne depasim limitele.

De la bebelusul zambitor si rozaliu, la negativismul si opozitia din jurul varstei de trei-patru ani, la adaptarea nu tocmai usoara la viata de scolar de la sapte ani, la criza si zguduirea resimtita in adolescenta, parintii se confrunta cu situatii pentru care nu intotdeauna se simt pregatiti. Copiii pot fi neconformisti, diferiti mult fata de parintii lor si fata de valorile acestora. Important ar fi ca parintii sa isi accepte si sa isi iubeasca copiii, chiar daca sunt diferiti de ei. Sa nu uite, indiferent de varsta copiilor, sa comunice cu acestia, sa incerce sa ii inteleaga si sa le puna limite ferme, dar cu blandete.

Nu de putine ori, bunicii isi rasfata foarte mult nepotii, de unde si adevarate razvratiri ale micutilor. Pana unde pot fi lasati bunicii sa se implice in educarea copiilor?

A.R.: Pentru multi dintre noi, parfumul casei bunicilor si dulceata lor raman amintiri placute, de nesters. Iubirea si imbratisarile, vorbele lor blajine ne insotesc toata viata si ne dau putere in momentele grele. Notiunea de rasfat presupune implinirea vointei copiilor in aproape orice situatie, fara a le pune limite, fara a le spune „nu“ atunci cand lucrurile cerute de ei nu sunt in beneficiul dezvoltarii lor armonioase.

Bunicii sunt ajutoare nepretuite pentru parintii care adesea nu au foarte mult timp liber pentru copiii lor. In functie de raporturile afective existente intre cele doua generatii (parinti si bunici) si de alti factori existentiali, fiecare familie decide cat timp vor petrece nepotii cu bunicii lor si ce fel de activitati vor realiza impreuna.

Este important insa sa existe o unitate, o armonie intre regulile de baza existente in casa parintilor si ceea ce se intampla in casa bunicilor. Altminteri, copiii pot deveni confuzi, debusolati. Pentru aceasta, bunicii ar trebui sa isi trateze propriii copii cu respect, ca pe niste adulti responsabili, si sa tina cont de parerea si de valorile lor privind educarea celor mici.

In societatea traditionalista, se considera ca tatal aduce banii in casa si mama educa copiii. Care ar fi, de fapt, rolul tatalui?

A.R.: Este vital sa intelegem, in calitate de parinti, ca rolul mamei se impleteste strans cu rolul tatalui si ca fiecare dintre ei aduce ceva esential si indispensabil in relatia cu copilul lor. Mama aduce iubirea – cu componenta sa de blandete, intelegere, mangaiere, tandrete, continere a starilor emotionale ale copilului si protectie, iar tatal vine cu iubirea – ce contine componenta de fermitate.

Tatal pune limite, responsabilizeaza, clarifica si da sens actiunilor copilului. A ramane prea mult si prea profund legat de mama, a trai in simbioza cu mama poate deveni periculos pentru eul copilului, care are nevoie sa se dezvolte, sa se defineasca ca fiinta separata, de sine statatoare, unica. In timp ce in trecut rolul tatalui era neglijat, femeile stateau acasa cu copiii si se ocupau de cresterea si educarea lor, astazi, taticii au un rol important si indiscutabil.

Tatal este cel care ajuta psihicul individual al copilului (inca de la sase luni) sa iasa din simbioza cu mama si sa isi dezvolte o identitate separata, distincta de cea a mamei. Tatal unui baiat isi ajuta fiul sa se desprinda de mama sa si sa devina barbat, hranindu-i masculinitatea, curajul, capacitatea de a se defini singur si de a lua decizii si a actiona pe cont propriu.

Tatal unei fete o ajuta pe aceasta sa isi dezvolte feminitatea, sa se defineasca ca fiind diferita de mama sa. Daca fetita a primit iubire si apreciere in relatia cu tatal ei, va avea incredere in ea si in feminitatea ei, iar cand va deveni femeie, va avea sansa sa aiba o relatie de cuplu sanatoasa.

De la ce varsta este bine sa fie frecventate workshop-urile sau seminariile de dezvoltare personala destinate copiilor?

A.R.: Workshop-urile ori seminariile de dezvoltare personala adresate copiilor pot viza: dezvoltarea creativitatii si a spontaneitatii, abilitatilor de socializare, inteligentei emotionale, capacitatii de a prezenta in public, increderii in sine etc. Aceste proiecte se pot desfasura prin intermediul unor fundatii, firme specializate in acest tip de activitati, prin gradinite si scoli particulare, prin companii de teatru sau prin liber profesionisti (scriitori, pictori, sculptori, oameni de teatru, etc.) care doresc sa le impartaseasca si celor mici cate ceva din experienta lor.

In functie de ceea ce isi propun, aceste ateliere destinate copiilor precizeaza de obicei si varsta optima pentru participare. Atat timp cat atelierele sunt realizate de specialisti si profesionisti si au obiective clar definite, sunt benefice dezvoltarii armonioase a copiilor. Se cunoaste faptul ca au de pierdut in dezvoltarea lor copiii care nu sunt stimulati afectiv, relational, intelectual.

Pe langa ceea ce primesc in spatiul familial si scolar, copiii care participa la acest gen de ateliere au avantajul de a-si descoperi sau exersa mai bine anumite abilitati, de a relationa cu alti copii intr-un mediu placut, de a fi stimulati sa puna in joc cat mai multe fatete ale personalitatii lor. Parintii sunt cei care aleg pentru copii activitatile care li se potrivesc cel mai bine, au grija sa nu ii supraincarce si sa le respecte, in acelasi timp, si preferintele.

Cat timp este in regula sa se uite cel mic la televizor ori sa se joace la calculator?

A.R.: In zilele noastre, parintii muncesc adesea extrem de mult pentru a-si castiga existenta si sunt, ca atare, obositi si secatuiti emotional cand ajung acasa. Ei au de rezolvat si in casa o sumedenie de sarcini administrative si, desi isi doresc, in realitate petrec putin timp cu copiii lor. Televizorul si calculatorul au devenit astfel, pentru cei mici, un fel de substitute ale relationarii cu persoanele dragi din viata lor.

Cu sau fara acordul parintilor, copiii se uita prea mult la televizor si se joaca prea mult pe calculator. O singura ora pe zi ar reprezenta un timp optim pentru aceste doua activitati. Riscul de dezvoltare a dependentei este mare. Copiii dependenti de computer sau de televizor ajung sa traiasca mai mult intr-un spatiu virtual decat in lumea reala, se izoleaza de ceilalti copii si neglijeaza activitati importante, cum ar fi cele scolare sau creative.

Care este limita sanatoasa de activitati extracuriculare de tipul balet, sport, ore de limbi straine?

A.R.: Fiecare copil este unic, iar abilitatile, inclinatiile si talentele lui sunt unice. Activitatile extracuriculare sunt benefice atat timp cat respecta inclinatiile naturale ale copiilor, nu sunt impuse si nu devin o corvoada pentru cei mici. Chiar daca este la moda sa ducem copiii la sport, la dansuri sau la limbi straine, este important sa nu ii supraincarcam cu aceste activitati si sa ne asiguram ca si lor acestea le fac placere.

Iar cand este nevoie, sa renuntam la una sau la mai multe dintre aceste activitati extracuriculare si sa nu presam copiii, intr-o maniera perfectionista, sa obtina performante inalte. O activitate de tip intelectual (cum ar fi invatarea unei limbi straine) ar trebui combinata echilibrat cu o activitate de tip sportiv (de exemplu, dansul), in care sa fie implicat si corpul. Sa nu uitam ca, pentru a fi armoniosi si echilibrati, este important sa ne ocupam, in egala masura, de minte, trup si suflet.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Ce se intampla cu copiii respinsi

Articol aparut pe site-ul www.bam-bum.ro, ianuarie 2013 (http://www.bam-bum.ro/copilul-tau/sanatatea-copilului-tau/ce-se-intampla-cu-copiii-respinsi)
V-ati gandit vreodata ce se intampla in sufletul unui copil respins? Respins de unul dintre parinti sau de amandoi, sau de doamna educatoare sau invatatoare sau de un grup de copii pentru ca este putin altfel decat cei din jur? V-ati pus vreodata in locul acestui copil si ati incercat sa il iubiti pur si simplu asa cum este el, unic si incomparabil cu alti copii? De ce oare oamenii prefera adesea sa respinga si sa raneasca in loc sa iubeasca si sa incerce sa inteleaga?
Un copil respins emotional, neacceptat cu bucurie asa cum este el, criticat, batjocorit, umilit sau chiar batut ajunge sa se simta extrem de mic si neimportant, asa cum s-a simtit si Ratusca cea urata din basmul lui Andersen. Ratusca cea urata a fost respinsa de pasarile din curtea unde s-a nascut, de mama ei si de fratii ei pe motiv ca era prea urata si prea mare, arata altfel decat ceea ce vazusera pana atunci cei din jur.
Un copil care e privit ca fiind diferit de alti copii, sau diferit de asteptarile spuse sau nespuse ale celor din jur ajunge sa fie respins usor.
Am ales acest subiect intrucat am fost emotionata sa primesc in cabinet cazuri destul de frecvente de copii cu anumite dificultati de comportament la gradinita sau la scoala, etichetati rapid de catre doamnele educatoare sau invatatoare ca fiind copii problema si care chiar au fost exclusi din gradinita sau scoala unde se aflau. Ei erau caracterizati de catre cadrele didactice ca fiind copii dificili, care nu asculta, neastamparati, care se bat cu alti copii, vorbesc in timpul orelor si nu au rabdare. Acesti copii nu aveau ADHD asa cum se temeau parintii. Erau copii respinsi care sufereau enorm si care prin aceste comportamente atipice exprimau durerea din sufletul lor. M-a atins si disperarea si profunda neajutorare a parintilor care nu intelegeau ce i-a lovit. Mi-am amintit de basmul „Ratusca cea urata” si de cat de putin este nevoie ca sa fii respins de cei din jur. M-am gandit cat de trist este ca sunt atat de multi copii respinsi si neintelesi si doar putini au sansa sa realizeze ca de fapt sunt lebede frumoase si ca pot sa isi traiasca viata cu bucurie si cu inima plina.
De la ratusca cea urata la lebada cea frumoasa
Asa cum spunea si Ross Campbell in cartea sa ”Educatia prin iubire”, cand un copil nu se comporta bine in familie sau in societate, parintii ar trebui sa se intrebe daca nu cumva copilul are „rezervorul emotional gol” si sa aiba grija sa il umple cu iubire. Adeseori un copil neiubit ajunge sa se comporte dificil cu cei din jur.

Sunt copii care au avut sansa sa intre in terapie si sa isi vindece ranile emotionale si sa se transforme, alaturi de parintii lor care au urmat si ei in paralel cu copiii o consiliere parentala pentru a-si putea intelege mai bine copiii si a-i sprijini emotional si a constientiza anumite greseli pe care le-au facut fata de ei. Parintii au inteles cum unul dintre ei sau chiar amandoi au respins emotional copilul si acesta a inceput sa aiba o imagine de sine negativa, sa se identifice cu trairea invalidanta ”nu sunt suficient de bun” sau ”sunt rau si obraznic”. Comportamentele copilului privite ca negative erau doar o oglindire a ceea ce se afla in sufletul acestuia.

Pentru exemplificare voi povesti cazul unui baietel care a trecut printr-o transformare profunda si si-a restructurat imaginea de sine in urma terapiei. Baietelul a fost adus in terapie cand avea 8 ani. Parintii erau disperati intrucat copilul fusese deja exclus din doua scoli diferite pe motivul unor probleme de comportament, neatentie, deranjatul orelor, neastampar. El nu a intalnit empatie, compasiune sau macar incercarea de a fi inteles si indrumat din partea  cadrelor didactice. Copilul nu avea ADHD ci suferea de rana profunda a respingerii. El devenise ratusca cea urata din cauza felului aspru si fara sentimente in care fusese tratat in trecutul sau.
El fusese un copil abandonat de mama lui naturala si adoptat pe la 5 ani de catre parintii adoptivi care l-au adus in terapie. Urmeaza clasa I si doua respingeri severe din partea invatatoarelor. Parintii adoptivi erau bulversati de situatie, dezamagiti ca baiatul nu se ridica la inaltimea asteptarilor si sperantelor ce si le facusera cand l-au adoptat, infricosati de o eventuala viitoare respingere la scoala a copilului. Cand l-au adus in terapie, ei nu isi cunosteau copilul si nici nu puteau sa il sustina emotional pentru a  se dezvolta armonios psihologic.
Acest copil a avut sansa sa fie vazut, ascultat, inteles si iubit in cadrul terapiei. El a putut sa deseze, sa modeleze si sa faca numeroase sandplay-uri care l-au ajutat sa isi vindece ranile emotionale (Sandplay sau ”jocul cu nisip” reprezinta o metoda de psihoterapie si de dezvoltare personala intemeiata de Dora Kalff, terapeut jungian, in anii 1950-1960 in Elvetia, destinata initial copiilor, dar care apoi a fost folosita cu succes si in psihoterapia adultilor- pentru detalii puteti accesa link-ul http://www.epsihoterapie.ro/2011/01/copiii-%c8%99i-blocajele-emotionale/).
Agresivitatea sa s-a transformat in creativitate si dezorientarea si insingurarea sa in iubire profunda si puternica fata de parintii sai adoptivi. Certurile si conflictele de acasa si de la scoala s-au diminuat tot mai mult pe masura ce baiatul s-a simtit acceptat si iubit. Parintii au venit constant la consiliere parentala si au inteles problemele emotionale grave ale copilului lor, au inteles ca traumele din trecutul trist al acestuia il determinau sa se comporte dificil si in opozitie, el neavand pana atunci sansa sa dezvolte o relatie de atasament pozitiva cu vreun om din viata sa. Parintii au inteles ca menirea lor ca parinti adoptivi era sa isi ajute copilul sa dezvolte un atasament pozitiv in relatia cu ei, sa il sustina si sa il protejeze emotional, sa ii arate prin vorbe, imbratisari si gesturi iubirea. Alaturi de copilul pe care si l-au dorit si l-au adoptat si parintii adoptivi s-au transformat si au devenit mai iubitori, mai intelepti si mai creativi.
Demersul terapeutic s-a desfasurat astfel pe 3 planuri: terapia copilului, consilierea parintilor si tinerea legaturii cu actuala invatatoare a copilului (din fericire calda, open-minded si empatica) pentru clarificarea oricaror dificultati survenite. Dintr-un copil problema, din ratusca cea urata, acesta s-a transformat in lebada cea frumoasa.
Atentie la profetia care se autoimplineste!
Un copil are nevoie sa fie vazut si ascultat de catre parintii sai, sa fie laudat si incurajat de cate ori face un efort pentru a realiza ceea ce isi doresc parintii, sa fie luat in brate si alinat cand sufera, sa fie iertat cand greseste, sa fie iubit asa cum este el si sa i se spuna asta des pentru a isi putea construi o imagine de sine pozitiva. Daca unui copil i se spune mereu ”esti rau”, ”esti obraznic” sau ”nu esti in stare de nimic”, atunci va fi ca o profetie care se autoimplineste si sunt sanse mari pentru el sa devina asa. Unui copil caruia i se spune insa ”esti bun”, ”esti capabil”, ”imi place ceea ce ai facut” va integra aceste mesaje pozitive in imaginea de sine. Este important ca  parintii sa constientizeze ca  prin ceea ce gandesc si prin ceea ce le transmit ca mesaje copiilor, pot sa ii programeze (de multe ori inconstient)  sa devina buni sau rai, increzatori in ei sau critici si insingurati.
Felul unic in care am fost iubiti sau neiubiti in copilarie isi pune amprenta asupra intregii noastre vieti. Personal consider ca cea mai mare bogatie a unui om este iubirea pe care o simte fata de sine si fata de ceilalti oameni.  Daca fiecare parinte ar pune in joc in primul rand iubirea, acceptarea si compasiunea in relatia cu copiii, acestia s-ar simti iubiti si ar creste armonios, devenind la randul lor oameni iubitori. Lumea ar fi mai buna, mai putin sfasiata si incrancenata, mai putin suferinda.
Articol relizat de psihoterapeut Andreea Raduta
Telefon: 0729 178 901
Sursa imaginii: special-ism.com

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Puterea terapeutica a povestilor in viata copiilor

Puterea terapeutica a povestilor in viata copiilor

Articol aparut pe site-ul www.activitaticopii.ro  in noiembrie 2011 (http://www.activitaticopii.ro/puterea_terapeutica_a_povestilor)

Povestile sunt atat de importante deoarece reprezinta expresia cea mai pura si mai simpla a continuturilor psihice inconstiente. Povestile au o adevarata putere terapeutica in viata copiilor; ele ii pot influenta profund si pozitiv deoarece li se adreseaza acestora intr-un limbaj simbolic si usor accesibil lor, vorbindu-le la nivelul imaginilor si sentimentelor.

Simplul fapt de a asculta o poveste este deja terapeutic; daca suntem receptivi, imaginile povestii lucreaza asupra noastra. Anumite motive ne pot izbi mai puternic decat altele. Este vorba despre motivele care exprima ceea ce un copil simte intr-o maniera in care nimic altceva nu o poate face. Povestile ne vorbesc despre cine suntem, despre nevoile, sperantele si fricile noastre. Ne pot ajuta sa ne imaginam ce fel de persoane am dori sa devenim.

Personajele din povesti adesea intruchipeaza probleme si preocupari personale. Inca de la o varsta frageda, facem din povesti o parte a vietii noastre. Adesea, povestile ne insotesc prin viata si ne sustin in momente dificile. Ele ii pot ajuta pe copii sa vada si cum pot invinge problemele si dificultatile lor.

Atunci cand le spunem povesti copiilor, acestia se identifica imediat si naiv cu personajele prezente. De exemplu, daca le spui povestea Ratustei cea urate, toti copiii cu sentimente de inferioritate si care au fost respinsi spera ca si ei intr-un final vor deveni persoane deosebite, admirate de ceilalti.

Eroul unei povesti este o figura arhetipala ce prezinta un model al eului ce functioneaza sanatos si vital, in acord cu sinele. Conectarea la o poveste cu un erou preferat este de aceea o necesitate vitala pentru un copil care traieste o situatie de viata dificila. Identificarea cu protagonistul are ca efect psihologic pozitiv: speranta ca problemele au intr-adevar solutii daca le abordam creativ.

Structura povestilor ii incurajeaza pe copii sa se abandoneze fluxului liber al fanteziei lor. Fluxul liber al fanteziei copiilor creste disponibilitatea energiei lor psihice. Povestile pot da astfel o cheie la problemele copiilor, o cheie intr-o lume fantastica unde schimbarile extraordinare sunt posibile. Povestile imbogatesc viata copiilor nostri; sa le citim povesti copiilor nostri contribuie la dezvoltarea unor atitudini sanatoase si pline de incredere in sine in fata provocarilor si problemelor vietii.

Bruno Bettelheim a fost un psiholog cunoscut al copiilor, focalizat pe intelegerea  copiilor cu probleme emotionale. El considera ca „ pentru a imbogati viata copilului, trebuie sa ii stimulezi imaginatia; sa il ajuti sa isi dezvolte inteligenta si sa isi clarifice emotiile; sa fie cat mai familiarizat cu fricile, anxietatile si aspiratiile sale; sa iei in serios dificultatile pe care le resimte si in acelasi timp sa promovezi increderea copilului in sine si in viitorul sau”.

Adesea,parintii considera ca un copil trebuie distras de la ceea ce il tulbura cel mai mult: fricile si anxietatile sale fara forma, fanteziile sale furioase, haotice sau chiar violente. De aceea se feresc sa le citeasca copiilor povesti care pot contine personaje malefice, distructive: zmei, vrajitoare, mame negative, etc. Incercand sa isi protejeze copiii de lucrurile rele si infricosatoare, aratand copiilor doar partea frumoasa si idealizata a vietii, le pot face acestora un deserviciu. Este important sa alegem acele povesti potrivite varstei copiilor nostri si sa nu ne fie teama sa ii lasam sa se confrunte si cu fricile lor cele mai adanci.

Mai degraba decat sa ne protejam copiii de partea rea si dura a vietii, ii putem sprijini daca ii ajutam sa fie capabili sa se confunte cu incredere cu dificultatile vietii.

Adesea, eroul povestii este singur, pierdut si inspaimantat. Acestea sunt si sentimentele cu care un copil se poate identifica cu usurinta. Important este insa ca de-a lungul calatoriei sale, eroul primeste sprijin datorita perseverentei si curajului sau. In acest fel, povestile spuse copiilor sunt magice si terapeutice, pentru ca citindu-le, copiii se simt intelesi, validati si imbogatiti, iar vraja povestilor lucreaza profund asupra dezvoltarii psihologice armonioase a copiilor.

Povestile contin „speranta incapsulata arhetipal”, sugerand ca putem avea o viata buna si implinita, in ciuda aversitatilor, doar daca avem incredere in noi si curaj si nu ne dam in laturi sa ne luptam cu dificultatile vietii, fara de care nu putem ajunge la adevarata noastra identitate.

Povestile sunt extrem de benefice pentru dezvoltarea psihologica a copiilor, intrucat le dezvolta frumos imaginatia si creativitatea, le pot da incredere in ei insisi si curaj.

Articol realizat de Psihoterapeut Andreea Raduta

www.epsihoterapie.ro

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Copiii și blocajele emoţionale

Continue reading “Copiii și blocajele emoţionale” »

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

De ce sa alegem terapia tinitusului

Articol publicat pe site-ul www.orlonline.ro, septembrie 2010 (http://www.orlonline.ro/archives/1921)

De ce sa alegem terapia tinitusului?

Diagnosticul de tinitus se pune atunci cand pacientul aude in ureche un sunet ce nu are legatura cu un sunet extern din mediul inconjurator. Aceste sunete pot fi percepute ca un tiuit, bazait, sasait sau suierat in ureche. Ele se mai numesc si acufene. Pentru majoritatea pacientilor cu tinitus calitatea vietii se deterioreaza, intrucat sunt afectati de: scaderea capacitatii de concentrare a atentiei, insomnii, irascibilitate, anxietete, depresie, iar in unele cazuri chiar suicid. Aceste „sunete fantoma” (denumite astfel de Dr. Pawel Jastreboff, initiatorul TRT- Tinitus Retraining Therapy ) pot fi percepute zi si noapte in ureche si pot duce oamenii afectati la disperare.

Ceea ce cauzeaza tinitusul este reactia exagerata, disproportionata a creierului la prezenta oricarei mici activitati neuronale in nervul auditiv. Altfel spus, tinitusul nu este un sunet, ci este perceptia activitatii neuronale. Tinitusul este atat de deranjant, intrucat gradul de disconfort pe care il cauzeaza acesta depinde de interpretarea pe care i-o da creierul si de activarea sistemului limbic. Tinitusul este asociat de obicei cu emotii negative cum ar fi: teama de deteriorarea auzului, tumoare pe creier, pleznirea unor vase de sange, tulburari psihice, etc.

Dr. Pawel Jastreboff explica in cadrul modelului neurofiziologic al tinitusului cum reactia la tinitus este cea care cauzeaza cel mai mare stres si nu tinitusul in sine. Cu cat sunt experimentate sentimente mai negative legate de tinitus si o tensiune mai sporita (cauzate de activarea sistemului limbic), cu atat tinitusul este mai sever. Se creaza o reactie de tip raspuns conditionat la sunetul tinitusului.

Tinitus Retraining Therapy ( Terapia de Readaptare a Tinitusului) este o metoda dezvoltata de Dr. Pawel Jastreboff si care a avut succes in ameliorarea acestui fenomen. TRT este o forma specifica de terapie a tinitusului ce include terapia sunetului (mascarea auditiva, imbogatirea sonora, retraining auditiv) si partea de consiliere sau psihoterapie a persoanelor afectate. Ea consta in eforturile sustinute ale unei echipe formate din medici ORL-isti si psihoterapeuti cu ajutorul careia pacientii ajung la o conditie in care nu mai sunt constienti de tinitusul lor si ascocierile si conditionarile negative legate de tinitus scad. Emotiile negative sunt diminuate, ca atare, sistemul limbic ce intervenea in mecanismul tinitusului nu se mai activeaza si astfel, creierul nu mai da o interpretare catastrofala fenomenului. Calitatea vietii individului se imbunatateste.

In cadrul programului de TRT (Tinitus Retraining Therapy) pacientii sunt invatati de catre psihoterapeuti relaxarea rapida si utilizarea autocontrolului asupra senzatiilor fizice si mentale, alaturi de restructurarea cognitiva. Relaxarea ca metoda terapeutica are drept scop obtinerea unei stari de spirit echilibrate, relaxate, prin care cercul vicios de tensiune se rupe. Specialistii in programul TRT mentioneaza aplicarea urmatoarelor forme de relaxare: relaxarea progresiva, relaxarea cu detensionare, relaxarea controlata si relaxarea rapida in situatii de zi cu zi.

Terapia tinitusului centrata pe persoana considera ca tinitusul coexista cu problemele de viata luate ca intreg ale persoanei. Aceasta forma de terapie pune si intrebarea care este sensul, semnificatia tinitusului in viata persoanei?Astfel, se pare ca oamenii isi conduc viata dupa anumite atitudini, presupuneri, asteptari, cerinte ce creaza un sistem de operare automat de care nu suntem constienti. Acest sistem automat e caracterizat de ganduri imperative precum „ trebuie”, „ar trebui”, „ nu se poate altfel”. De exemplu, o sotie casnica munceste din greu toata ziua acasa si se supara daca sotul nu o ajuta exact in maniera in care doreste ea; sau un sef perfectionist vine primul si pleaca ultimul de la birou, ca un exemplu pentru angajati. Acesti oameni si multi altii asemenea lor fac aceste lucruri in mod automat si nu se intreaba daca nu cumva nu exista si moduri mai bune de a trai viata.

Tinitusul poate aparea la aceste persoane ca un semnal de alarma ce le transmite ca modul lor de a trai este prea stresant si epuizant si ca este necesar sa descopere noi moduri de a trai viata.

Centrul de Tinitus si Hiperacuzie al Universitatii Maryland din SUA foloseste cu succes metoda TRT (Terapia de Readaptare a Tinitusului) in cadrul unor sedinte de terapie care dureaza de la caz la caz intre 12 si 18 luni si care aduc o ameliorare semnificativa la peste 80% dintre pacienti.

La Clinica Urechii a debutat in luna aprilie 2010 programul complex de evaluare si tratament al tinitusului. Echipa care se ocupa de aceasta terapie este compusa din:

■medic ORL-ist audiolog (efectueaza topodiagnosticul eventualelor leziuni ale aparatului acustico-vestibular);
■medic primar ORL-ist (conduce sesiunea de consiliere audiologica explicand pacientului anatomia si fiziologia auzului, mecanismul responsabil de efectele negative al tinitusului);
■psihoterapeut (efectueaza terapia de relaxare, a insomniei asociate frecvent tinitusului, anxietatii etc).
Este important sa intelegem ca tinitusul este mai degraba un fenomen natural decat o boala. La persoanele ce sufera de tinitus, acesta devine o problema datorita convingerii ca nu se poate face nimic in privinta sa si astfel calitatea vietii poate fi deteriorata. Ei pot deveni anxiosi sau deprimati si au tendinta de a-si focaliza in permanenta atentia asupra acestui fenomen si asupra oricaror mici variatii ale acufenelor survenite zilnic. In cadrul programului de terapie a tinitusului, pe masura ce adevarul despre tinitus si despre originile acestuia naturale si benigne este cunoscut si inteles de catre cei afectati, reactiile comportamentale neplacute asociate dispar in mod gradual. Este nevoie insa de timp pentru a se produce readaptarea la tinitus, pentru a reduce reactiile conditionate de tip negativ si a rupe cercul vicios creat.

Rezultatul imbucurator este acela ca la sfarsitul programului de terapie a tinitusului calitatea vietii individului se imbunatateste considerabil. Astfel, studiile au aratat o ameliorare semnificativa la peste 80 % dintre pacientii care au urmat programul TRT.

Pentru mai multe informatii legate de aceasta problematica, puteti vizita www.orlonline.ro si www.clinicaurechii.ro

Autor: Psihoterapeut Andreea Raduta

Tags: , , , , , , , , , ,

” Concediul cu prietenii- relaxare sau stres?”

Comentariu aparut in Articolul din Adevarul “Vrei să pierzi un prieten? Ia-l în vacanţă! ”
(http://www.adevarul.ro/societate/viata/Vrei_sa_pierzi_un_prietenn_Ia-l_in_vacanta_0_315568925.html)

Comentarii: Concediul cu prietenii – relaxare sau stres?

Andreea Răduţă, psihoterapeut epsihoterapie.ro

Pentru majoritatea oamenilor concediul reprezintă acel moment îndelung aşteptat, acea oază de linişte în care forţele psihice şi fizice se refac, în care ne simţim liberi să facem ceea ce ne dorim. Miza unui concediu reuşit este mare, iar alegerea unor persoane potrivite, compatibile cu noi, este un factor esenţial, ce poate face diferenţa între o vacanţă reuşită şi una ratată.

Dacă aflăm în concediu că, de fapt, nu ne potrivim cu cei pe care i-am invitat pot apărea tensiuni, frustrări, emoţii negative provocate de diferenţa dintre aşteptările noastre şi ceea ce ne este dat să trăim. Toate acestea pot duce la slăbirea sau chiar la ruperea relaţiilor cu prietenii sau cu rudele, mai ales dacă nu există capacitatea de a ne comunica clar aşteptările, nevoile, de a negocia atunci când apar păreri diferite.

Ideal ar fi ca aceste discuţii ce ţin de stilul de viaţă şi de personalitatea fiecăruia să existe înainte de mult visatul concediu. Astfel, ne putem da seama cât de compatibili suntem cu ceilalţi şi putem anticipa dacă ne-am simţi sau nu bine în compania lor. Dacă descoperim în vacanţă că unii vor să stea toată ziua la plajă, iar alţii să doarmă după ce au fost prin cluburi sau unii doresc să urce pe munte, iar alţii să stea doar pe lângă cabană, la grătare şi muzică, atunci concediul poate fi compromis.

Într-o asemenea situaţie, e important să dăm dovadă de toleranţă, să încercăm să ne împlinim nevoile şi aşteptările personale, dar să ţinem cont şi de cele ale prietenilor, chiar dacă sunt extrem de diferite de ale noastre. În loc să intrăm în conflicte şi să pierdem energie preţioasă, putem încerca să transformăm orice dificultate sau incompatibilitate într-o provocare: aceea de a putea trăi şi cu tensiunea contrariilor, de a ne adapta creativ şi flexibil la ce ni se întâmplă, de a găsi puterea să rămânem senini, relaxaţi. Astfel, evităm emoţiile negative precum furia, irascibilitatea, frustrarea, anxietatea, care ne fac rău în primul rând nouă şi apoi relaţiilor noastre de prietenie.

Tags: , , , ,

Fatetele complexe ale feminitatii

shutterstock-48100306[1]

Articol publicat in www.avantaje.ro, martie 2010 (http://www.avantaje.ro/Relatii/Psihologie-Relatii/Fatetele-complexe-ale-feminitatii.html?a=5796/1286977)

Psihologul Andreea Raduta ne vorbeste despre originea si simbolurile zilei de 8 Martie, sarbatoarea internationala a femeii.

Ziua mamei se sarbatorea inca de pe vremea zeilor din Olimp cand exista un festival dedicat mamei tuturor zeilor si zeitelor pe nume Rhea in Grecia Antica.

In 1910, la Copenhaga apare pentru prima data ideea zilei femeii cand se sarbatorea miscarea femeilor pentru egalitate in drepturi si egalitate de sanse. 7 ani mai tarziu se naste si ziua de 8 Martie cu prilejul grevei muncitoarelor din Sankt Petersburg.

Ziua femeii a fost recunoscuta ca sarbatoare internationala in 1977, devenind o traditie in majoritatea tarilor din Europa si in SUA, fiecare sarbatorind-o asa cum o simte.

Ziua de 8 Martie este pe plan international Ziua Femeilor Militante, a celor datorita carora femeile au drept de vot, dreptul la proprietate, dreptul la educatie, la divort, la asistenta medicala, etc. Dreptul de a alege si de a spune Nu!

In Romania in ziua de 8 Martie se sarbatoreste femeia. Pana in decembrie ’89 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. Dupa Revolutia din 1989 notiunea de ziua mamei este inlocuita cu ziua femeii.

Dar, dicolo de insemnatatea zilei de 8 martie, putem sa ne sarbatorim ca femei nu doar o data pe an, de ziua internationala a femeii, ci in fiecare zi, onorand diverse fatete ale feminitatii noastre. Este extrem de important sa ne simtim bine in propria noastra piele de femei in fiecare zi si in fiecare clipa, sa ne pretuim asa cum suntem, sa avem grija de noi si de nevoile noastre, sa nu asteptam neaparat un eveniment exterior noua (ziua de 8 Martie de exemplu) pentru a ne simti implinite.

Tony Wolf este analista jungiana si prima care descrie in literatura jungiana patru caracteristici de feminitate native, care functioneaza in traditia europeana: femeia ca mama, femeia ca hetaira, femeia ca amazoana si femeia ca inspiratoare.

Psihoterapeuta explica faptul ca, in mod natural, in structura feminitatii preexista aceste 4 ipostaze virtuale. De-a lungul vietii ei, fiecare femeie se poate dezvolta psihologic prin asumarea uneia sau alteia dintre aceste fatete preexistente ale feminitatii. Astfel, fiecare femeie isi modeleaza propria feminitate, cat si relatia complexa feminin-masculin.

Sa analizam pe rand aceste fatete ale feminitatii care sunt arhetipale, preexistente ca niste matrici ale psihicului feminin:

Mama – este acel aspect al feminitatii legat profund de arhetipul Marii Mame, cu aspectul sau pozitiv: ea este cea care da viata, hraneste, isi protejeaza copiii, mama fiind un continator si un adapost.

Imagini arhetipale sunt: zeita ca vas, ca mama-pamant fertil, Gea. Ea va reactiona instinctiv in viata sa la tot ceea ce este fragil, in devenire, nedezvoltat, la tot ceea ce are nevoie de ocrotire, crestere.

Daca femeia isi traieste feminitatea sa doar prin intermediul fatetei materne, apare pericolul negativitatii in relatiile sale prin „mamaosire”, anxietate, lipsa de incredere in capacitatile si autonomia celuilalt, putand produce dependenta celui mai slab sau stagnarea.

Pot fi de exemplu mame care, chiar si cand copiii lor sunt suficient de mari, ii cocolosesc si le stanjenesc dezvoltarea fireeasca spre independenta.

Femeile ce pun in joc preponderent mama ca feminitate isi aranjeaza viata mai mult sau mai putin constient gravitand in jurul acestui aspect: cauta casatoria, profesiuni materne sau activitati materne.

Hetaira sau insotitoarea – este o alta fateta a feminitatii, cea care are functia principala de a trezi viata psihologica individuala a celuilalt, putand actiona in calitate de confidenta, sora, fiica sau iubita, fiind orientata catre relatiile interpersonale active.

Hetaira este femeia care are nevoie, dincolo de casatorie, de relatia personala cu masculinitatea. Acest tip de feminitate stimuleaza interesele individuale si inclinatiile celui cu care intra in relatie. Traieste relatiile cat mai nuantat si mai profund posibil. De exemplu, poate descoperi o inclinatie artistica a partenerului sau a copilului si sa o cultive, sa il incurajeze si sa il sustina pe celalalt sa isi aduca la lumina inclinatiile. Imaginea mitologica a hetairei este reprezentata de Venus.

Amazoana – da dovada de o feminitate independenta, eficienta, axata pe obtinerea succesului, pune in joc aspectul pozitiv al camaraderiei care stimuleaza barbatul.

Ea este puternica si descurcareata, competitiva, lupta alaturi de barbat pentru a obtine realizari obiective, palpabile. Are performante in munca profesionala si realizeaza ceea ce isi propune la un standard inalt. Valorile barbatului sunt si valorile ei.

Pericolul exista daca amazoana se „masculinizeaza”, daca lupta folosind exclusiv arme masculine si poate pune in joc competitia in relatia de cuplu. Ea se relationeaza cu barbatii fie ca tovarasa lor, fie ca un adversar de temut, mai degraba decat ca o sotie sau ca o iubita. Poate de asemenea manifesta mai putina rabdare in cresterea copiilor, de exemplu, sau pentru tot ceea ce presupune o evolutie mai lenta sau mai putin spectaculoasa.

Imaginea mitologica a amazoanei este reprezentata de Pallas Atena.

Inspiratoarea, feminitatea mediatoare – acest tip de feminitate este impregnata de spiritul epocii, de inconstientul colectiv, exprimand pentru ceilalti „ceea ce este in aer”, punand in joc intuitia, empatia, inspiratia. Ea reprezinta aspectul profund subiectiv, intuitiv al femininului, „oracolul” care este deschis catre aspectele subtile si intangibile ale vietii. Imaginea mitologica a feminitatii inspiratoare este reprezentata de Vesta.

Aceste patru laturi ale feminitatii sunt virtuale in orice femeie. Femeia o va pune in joc pe cea care este in primul rand apropiata naturii ei. Incet si treptat, femeia va putea sa afirme in viata ei si o a doua forma a feminitatii.

Daca o femeie pune in joc o singura fateta a feminitatii sale, de exemplu, mama, aceasta poate deveni negativa, actionand exagerat si rigid. Exista femei care isi dedica intreaga existenta maternitatii, fara a valoriza si celelalte aspecte ale feminitatii: capacitatea de a pastra relatia de cuplu, capacitatea de a fi independenta, puternica si de a se afirma profesional, abilitatea de a se conecta la intuitie si a aduce in constiinta lucruri valoroase din inconstient.

Ele pot deveni subjugate de rolul de mama si se pot simti goale, fara sens cand nu mai au pe cine sa ingrijeasca si sa ocroteasca, tot asa cum si amazoanele care sunt doar amazoane se pot axa pe succese personale si profesionale, fara a se implini si printr-o relatie de cuplu armonioasa sau prin experienta atat de frumoasa a maternitatii.

Este important pentru a ne trai feminitatea cat mai complet sa punem in joc treptat, cat mai multe aspecte ale feminitatii, intr-o maniera cat mai nuantata si diferentiata. De obicei, cel mai dificil de dezvoltat este fateta opusa celei primare. De exemplu, daca mama este fateta primara a feminitatii, atunci va fi mai greu de integrat in consttinta amazoana.

In relatia de azi a femeilor cu barbatii, adeseori predomina tema puterii si a controlului (cine e mai puternic in cuplu, cine castiga mai multi bani, cine ia decizii importante etc) si mai putin tema iubirii. Acolo unde exista cu adevarat iubire, nu exista lupta pentru putere si acolo unde femeia si barbatul se lupta in relatia de cuplu, nu exista iubire autentica.

De dorit ar fi sa nu se mai puna accent pe opozitia dintre feminitate si masculinitate, ci pe complementaritate si dezvoltarea specificului fiecaruia, in acelasi mod armonios in care snurul martisorului imbina albul (simbol al masculinitatii) cu rosul (simbol al feminitatii), fara ca vreunul sa predomine.

Femeile au de castigat mult in planul dezvoltarii lor daca isi pastreaza si onoreaza feminitatea innascuta, daca sunt naturale si spontane, constiente de atuurile lor feminine si de tot ceea ce le este specific, daca pot fi complementare masculinitatii si nu in opozitie cu ea.

Articol realizat de psihoterapeut Andreea Raduta
www.epsihoterapie.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Martisorul in psihologie si alchimie

Articol publicat in www.avantaje.ro, martie 2010 (http://www.avantaje.ro/Relatii/Psihologie-Relatii/Martisorul-in-psihologie-si-alchimie.html?a=5796/1270618)

Am discutat in articolul anterior despre simbolurile traditionale ale martisorului. Acum vom vedea simbolurile martisorului din punct de vedere al alchimiei si psihologiei.

Martisorul traditional (vezi aici articolul) nu era altceva decat un fir compus din alte doua fire rasucite, culorile initiale fiind albul si negrulsi, mai tarziu, albul si rosul.

Simbolismul culorilor negru, alb si rosu apartinand martisorului poate fi legat de stadiile fundamentale ale operei alchimice: nigredo, albedo si rubedo pe care psiholgul Carl Gustav Jung le-a asociat stadiilor dezvoltarii spirituale si transformarilor prin care trece fiinta umana.

Jung considera ca alchimia este mai mult decat stiinta transformarii metalelor in aur, ea este legata de procesul transformarii fiintei umane.

Astfel, stadiul nigredo care in alchimie corespunde etapei de putrefactio, in psihoterapia analitica coespunde unei stari psihologie de descompunere, de moarte spirituala, de disociere si anulare a constiintei eului asa cum a fost pana atunci.

In aceasta faza a analizei, persoana poate trece prin depresie, dezorientare, dezintegrare, poate trai deriva si debusolarea. Persoana se simte in intuneric, sufera, e separata de cei pe care ii iubeste, incapabila de relationare; se intalneste cu propriii demoni interiori, cu umbra sa. Niger in limba latina inseamna negru, intunecat.

Stadiul albedo care in alchimie reprezinta o actiune asupra albului, o purificare si sublimare a materiei, este comparat de Carl Gustav Jung cu rasaritul soarelui, fiind lumina ce apare dupa intuneric, iluminarea ce succede intunecarii. Negrul reprezinta moartea si albul nasterea. In faza albedo in terapie se lucreaza pentru a se aduce din inconstient atitudini si sentimente despre noi insine, corpurile noastre, sexualitatea noastra, sexul opus; se ajunge astfel la un nivel mai adanc de completitudine a fiintei. Tot in aceasta etapa, o femeie dezvolta o relatie constienta cu propria sa masculinitate interioara (animus), iar un barbat dezvolta o relatie constienta cu propria sa feminitate interioara (anima). Albus in latina inseamna alb, stralucitor.

Stadiul rubedo in alchimie reprezinta stadiul final si inseamna inrosire in limba latina. Rosul nocturn si centripet este culoarea focului central al omului si al pamantului, focul din pantece si din cuptorul (athanorul) alchimistilor in care au loc digestia, coacerea, zamislirea ori regenerarea omului sau a Operei.

Psihologic, dupa ce individul s-a confruntat cu umbra sa in stadiul nigredo, si-a integrat propria masculinitate/feminitate in stadiul albedo, in cea de-a treia faza, rubedo, omul este mult mai capabil sa sustina tensiunea opuselor: bine si rau, masculin si feminin. Este etapa in care eul intra in relatie cu sinele, acel centru al personalitatii, omul intreg ce poate avea un sentiment al „unitatii” si reconcilierii cu viata, care in prezent poate fi acceptata asa cum este, nu asa cum trebuie sa fie. Astfel persoana poate deveni individuata, adica poate deveni cu adevarat si pe deplin ea insasi.

Iata cum simbolistica martisorului se leaga de simbolistica alchimica si de transformarile psihologice ale fiintei.

In psihoterapie, corespunzator etapelor alchimice descrise mai sus, un stil de viata vechi si inadecvat moare si se naste ceva nou si pretios din punct de vedere psihologic. Asa cum martisorul vesteste venirea primaverii, si in cadrul procesului terapeutic se trece de la intuneric la lumina si la viata, de la moartea simbolica a unor parti ale personalitatii la o primavara a sufletului, la renastere, insotita de acceptare, intelepciune, capacitatea de a iubi si a se iubi.

Articol realizat de psihoterapeut Andreea Raduta

www.epsihoterapie.ro

Tags: , , ,

Simbolurile Martisorului

Articol publicat in www.avantaje.ro, martie 2010: (http://www.avantaje.ro/Timp-liber/Diverse/Simbolurile-Martisorului.html?a=5910/1267497)

 

Martisorul traditional nu era altceva decat un fir compus din alte doua fire rasucite, culorile initiale fiind albul si negrul si, mai tarziu, albul si rosul.

Vom analiza in cele ce urmeaza simbolistica complexa a acestor trei culori esentiale: negrul, albul si rosul .

Negrul - este evocarea neantului si haosului, adica a confuziei si dezordinii; negrul inseamna intunericul originilor; el precede creatia, in toate religiile. Negrul este asociat raului si inconstientei si se regaseste in expresii de tipul: a-si face ganduri negre, a i se face negru dinaintea ochilor, un om negru la suflet, etc. Culoarea neagra evoca moartea.Ca imagine a mortii, a pamantului, a mormantului, a mersului prin noapte a misticilor, negrul se leaga si de fagaduinta unei vieti innoite, dupa cum noaptea poarta intr-insa fagaduinta zorilor, iar iarna, pe aceea a primaverii.

Albulcandidus- este culoarea candidatului, adica a celui care isi va schimba conditia (candidatii la functiile publice se imbracau in alb). Este o culoare de trecere, in sensul in care se vorbeste de rituri de trecere: el reprezinta chiar culoarea privilegiata a acestor rituri prin care se infaptuiesc mutatiile fiintei, potrivit schemei clasice a oricarei initieri: moartea si renasterea. Albul este o culoare a initierii.

Albul actioneaza asupra sufletului nostru precum linistea absoluta… Aceasta liniste nu este totuna cu moartea, ea abunda de posibilitati vii… Este un nimic de dinaintea oricarei nasteri, a oricarui inceput. Adesea, noteaza Mircea Eliade, in riturile de initiere, albul este culoarea primei faze, aceea a luptei impotriva mortii.

Albul este culoarea zorilor, acel moment de vid total dintre noapte si zi cand lumea visului acopera orice realitate. Cei care se indreapta spre impartasanie poarta un vestmant alb, la fel si logodnica ce merge la ceremonia casatoriei. Se spune rochie de mireasa, dar de fapt este vorba de rochia celei care merge spre casatorie: odata implinita, albul va lasa loc rosului.

Ziua urmeaza noptii, albul este al luminii diurne, solare, pozitive si masculine. Albul este un atribut al celui care se ridica, care renaste, care a izbandit intr-o incercare. Albul este culoarea esentiala a intelepciunii, purtand in sine chemarea umana catre progres. Fiind solar, albul devine simbolul constiintei diurne desavarsite.

Rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital, cu forta, puterea si stralucirea lui. Rosul este culoarea focului si a sangelui, culoarea vietii.

Acest rosu eminamente sacru si secret este misterul vietii, culoarea sufletului, a libidoului, a inimii.

Rosul diurn, viu, solar, centrifug indemna la actiune; el este imaginea inflacararii si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, sanatatii, bogatiei, a Erosului liber si triumfator. In Africa neagra, cu o vopsea rosie speciala se ung pe trup si pe fata femeile si fetele in ajunul casatoriei sau dupa ce li se naste primul copil. Exista traditii care, din Rusia pana in China si Japonia, asociaza culoarea rosie cu toate serbarile populare prijeluite de venirea primaverii, de casatorie si de nastere; adeseori, despre un baiat sau o fata se spune sunt rosii, intelegandu-se prin aceasta ca sunt frumosi.

Rosul si albul sunt cele doua culori consacrate ale lui Iehova, ca Dumnezeu al dragostei si al intelepciunii.

In extremul Orient, rosul evoca in general tot caldura, intensitatea, actiunea, pasiunea. In Japonia, culoarea rosie (aka) este purtata aproape exclusiv de catre femei. Copiii manifesta cu totii o puternica atractie fata de culoarea rosie. Rosul este culoarea vietii, ca si a nemuririi.

Albul si rosul ce se gasesc in prezent in snurul martisorului reprezinta o impletire stransa a unor simboluri opuse: masculin si feminin, iarna si primavara, moarte si renastere. Se poate spune ca snurul de care se agata martisorul si care este impletit in culorile alb-rosu, este si el un simbol al trecerii de la iarna cea alba, la primavara clocotind de viata ca focul si singele .

Semnificatia culorilor mai este talmacita si altfel, in credinta populara: se poate spune ca rosul, dat de foc, singe si soare, este atribuit vitalitatii femeii iar albul, ca zapada rece si pura, ca apele inspumate, ca norii de pe cer, semnifica intelepciunea barbatului. Astfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii, ca o permanenta miscare a materiei.

Traditional, martisorul am vazut ca nu era altceva decat un fir compus din alte doua fire rasucite, culorile initiale fiind albul si negrul si, mai tarziu, albul si rosul. Adesea, de acest fir impletit se agata o moneda gaurita de argint, aur sau arama, in acest chip martisorul fiind pus de parinti copiilor spre a fi aparati de bolile pe care le aduce primavara.

Asadar, martisorul a fost initial o amuleta, un talisman, puterea lui regasindu-se mai ales in firele rasucite, care, se crede, aparau de duhurile rele, stramosii nostri crezand cu tarie in protectia oferita de firele impletite si de noduri; pe de alta parte, firele simbolizau funia anului, cu iarna si vara ingemanate.

Intr-un studiu dedicat martisorului, George Cosbuc afirma ca acesta este simbolul soarelui primaverii, al carui chip seamana, in credinta populara, cu un ban de argint. Sigur ca nu banul ca atare, ci rotundul de argint pur, alb, este asociat soarelui.

In ultimele secole, martisorul a fost purtat de fetele mari si nevestele tinere pentru a fi sanatoase si curate ca argintul, albe si rumene ca florile si pentru a nu le parli soarele de primavara. Insa, pe vremuri, martisorul era pus la baieti la incheieturile mainilor si picioarelor, iar la fetite si fetele mari la gat. Obiceiul cerea ca martisorul sa fie pus de mame inainte de rasaritul soarelui sau macar o data cu inrosirea lui. Era purtat obligatoriu cel putin noua zile sau pana la aparitia pe cer a lunii pline sau pana la inflorirea unor pomi sau, cel mai tarziu, pana la Rusalii.

La scoatere, firele impletite ale snurului martisorului erau puse pe ramurile inflorite ale unui copac. Se credea ca aceasta va aduce belsug in casele oamenilor. Se zicea ca daca cineva isi pune o dorinta in timp ce atarna martisorul de pom, aceasta se va implini numaidecat. Oricum, martisorul, in opinia tuturor, aducea noroc celui care il purta cu demnitate.

Intalnita in sud-estul Europei, sarbatoarea are ca punct de plecare stravechi practici rituale, facand parte dintr-un scenariu mult mai amplu care urmarea innoirea anului primavara.

Obiceiul martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului.

Dincolo de obiceiuri si simboluri legate de martisor, el ramine ca o intrupare a bucuriei de a trai, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul ramine, peste timp, simbolul soarelui atotputernic si al puritatii sufletesti. A darui un martisor poate insemna si a darui o farima de soare.

Martisoarele din zilele noastre sunt confectionate manual sau sunt procurate din magazine, fiind compuse tot din doua fire alb-rosii, impletite din matase, la care se agata mici pandantive artizanale, care ar simboliza norocul, sanatatea, iubirea etc, obiceiul pierzandu-si mult din semnificatiile initiale.

Martisorul este intai de toate un simbol, pe care il daruim persoanelor iubite, incercand sa alegem ceva care sa se potriveasca personalitatii acestora, care sa le faca sa zambeasca, sa le faca placere. Este mai mult decat un obiect, este placerea de a darui si de a primi afectiune si astfel ne imbogatim sufleteste.

Primind un martisor, primim de fapt un simbol, primim primavara in sufletele noastre, caldura si dragostea de viata.

Articol realizat de psihoterapeut Andreea Raduta
www.epsihoterapie.ro

Tags: , , ,

Ce importanta are dezvoltarea propriei personalitati

Articol publicat pe site-ul www.avantaje.ro, august 2009 (http://www.avantaje.ro/articol/ce-importanta-are-dezvoltarea-propriei-personalitati-930274 )

shutterstock-34771624[1]

Cum putem trai fiind noi insine, fara sa ne tradam adevarata natura? Cum putem ramane autentici, cand de mici parintii, scoala, apoi societatea ne cer sau ne impun diverse comportamente, ne dau modele ce adeseori nu ni se potrivesc?

Cum putem fi sau deveni noi insine cu adevarat, ramanand in contact cu ceilalti oameni, fara sa ne izolam sau sa devenim agresivi?

Cum sa facem sa ne simtim bine in propria piele, exact asa cum suntem, sa ne acceptam cu iubire, atat cu toate posibilitatile noastre, cat si cu dificultatile pe care le avem?

Sunt doar cateva intrebari existentiale pe care multi dintre noi si le pun si la care nu intotdeauna raspunsurile sunt asa de usor de gasit.

Ce este de fapt individuatia?
Scopul procesului de individuatie (importanta dezvoltarii propriei personalitati) este de a deveni ceea ce suntem cu adevarat fiecare dintre noi . Individuatia este procesul prin care o persoana devine ea insasi, intreaga, autonoma si distincta de alte persoane sau de psihologia colectiva, desi ramane in relatie cu acestea.

C.G. Jung este primul care vorbeste in psihologie despre sensul unic si importanta vietii umane individuale. In lucrarea sa „Tipuri psihologice”, C.G. Jung afirma ca scopul procesului de individuatie este dezvoltarea personalitatii.

Marie Louise von Franz, terapeut jungian compara individuatia cu un proces de crestere psihica lenta, dat de natura, proces simbolizat adesea de inconstient prin imaginea unui copac a carui crestere lenta urmeaza un patern individual. O personalitate mai inteleapta, mai matura devine vizibila si de asemenea tangibila pentru cei din jur.

Care este scopul individuatiei?
Scopul procesului de individuatie este de a deveni ceea ce suntem cu adevarat fiecare dintre noi.

Individuatia este un concept central in psihologia jungiana si se refera la procesul prin care persoana, in viata reala, incearca constient sa inteleaga si sa dezvolte potentialitati innascute ale psihicului sau, in beneficiul totalitatii, completitudinii psihice.

Poate fi posibila individuatia fara a te intalni cu „umbra” ta?
Procesul de individuatie e descris uneori ca o calatorie psihologica; el poate fi un drum intortocheat si alunecos. In aceasta calatorie, calatorul trebuie sa se intalneasca mai intai cu umbra lui si sa invete sa traiasca cu aceasta formidabila si adesea terifianta latura a sa: nu exista totalitate fara recunoasterea partilor opuse.

Umbra, asa cum o defineste C.G. Jung este „ceea ce un individ nu vrea sa fie”. Umbra include toate trasaturile neplacute pe care individul vrea sa le ascunda, ca latura inferioara, primitiva si lipsita de valoare, ca latura intunecata a omului.

A fi intreg inseamna a te gasi reconciliat cu acele laturi ale personalitatii care nu au fost luate in seama; acestea sunt adesea, laturile inferioare ale personalitatii, ce tin de umbra personala.

Dezvoltarea personala ma izoleaza cumva de ceilalti oameni?
O persoana aflata pe calea individuarii sau a dezvoltarii personale are sentimentul de a fi in legatura cu toate fiintele umane si in acelasi timp sentimente de angajament fata de anumiti indivizi distincti (cum ar fi prietenie, dragoste,compasiune, etc.).

Esential este faptul ca individuatia nu izoleaza individul de lume, ci aduce lumea in individ. Nimeni nu poate relationa cu altul atata vreme cat nu este in relatie cu sine insusi… Omului care nu relationeaza ii lipseste intregirea, pentru ca o poate atinge doar prin suflet si sufletul nu poate exista fara cealalta parte a sa pe care o gaseste intotdeauna intr-un “tu”.

Psihoterapia si casatoria sunt exemple specifice pentru tipul de cadru interpersonal ce declanseaza procesul individuatiei. Amandoua cer devotament si constituie niste calatorii dificile.

In ce situatii individuatia si dezvoltarea personalitatii pot fi blocate?
Individuatia poate fi blocata de exemplu, atunci cand persona, din diverse motive posibile, s-a oprit la un stadiu anterior de dezvoltare psihica: persoana este adulta dar se comporta ca un adolescent sau copilul regreseaza la stadii de copil mai mic decat varsta sa reala.

Ea mai poate fi blocata si atunci cand are loc identificarea cu un rol social sau colectiv, cu persona sau masca. De exemplu cineva joaca un rol profesional, manager sa spunem si se identifica atat de puternic cu acesta, incat nu mai ramane loc si pentru dezvoltarea personala, pentru suflet sau pentru relatii. Sau, altcineva este profesor si poarta o masca de severitate si autoritate la scoala, dar s-a supraidentificat cu masca sa, uita sa si-o scoata in fata copiilor sai sau a prietenilor si are loc o rigidizare sau unilateralitate a personalitatii.

Individuatia si dezvoltarea personalitatii sunt grav primejduite cand la varste fragede (copilaria mica de exemplu) nu a existat suportul emotional, dragostea si acceptarea din partea celor care s-au ocupat de cresterea copiilor. Copiii, daca au fost respinsi, abuzati emotional sau fizic (pedepse corporale) au trait sentimente puternice de neajutorare, tristete, furie, abandon si din pacate s-au indepartat de centrul lor, de sinele lor autentic si de la procesul natural de individuatie (comparat mai sus cu cresterea lenta a unui copac).

Ce inseamna falsificarea tipului psihologic?
Tot in copilarie se poate intalni falsificarea tipului psihologic. Copilul are un temperament innascut si un anumit tip psihologic: de exemplu este introvertit si are dezvoltata ca functie psihologica principala afectivitatea. Parintii sau cadrele didactice il pot forta sa devina cu orice pret alt tip psihologic, care lor li se pare mai bun: tipul gandire, bazat pe logica, intelect si extravertit, de exemplu.

Cand copilul este presat sa adopte comportamente ce nu se potrivesc naturii sale interioare si innascute, poate avea loc falsificarea tipului psihologic si atunci va functiona folosind psihologic functii ce nu i se potrivesc si se va indeparta astfel de individuatie sau de la realizarea potentialului sau nativ. Va functiona cu un efort si niste costuri mult mai mari decat daca si-ar folosi tipul psihologic innascut.

In ce fel ma poate ajuta psihoterapia sa ma dezvolt personal, sa ma individuez?
Psihoterapia are doua mari scopuri:

  1. vindecarea persoanei de suferinta nevrotica sau psihotica, ceea ce fac majoritatea scolilor terapeutice
  2. ghidarea procesului de individuatie, drumul spre sensul profund si individual al vietii, realizarea de sine in viziunea jungiana

Cu alte cuvinte, pot alege sa vin la psihoterapie nu doar cand ma simt foarte rau (trist, speriat, furios, cu diverse probleme sufletesti sau de relatie) si imi doresc sa ma vindec, ci pot alege sa vin pur si simplu atunci cand nu am probleme grave sau presante, ci doresc sa ma cunosc, sa ma dezvolt personal, sa imi descopar potentialitatile profunde si sa le dau curs in viata mea, sa descopar alaturi de terapeut care este scopul profund al vietii mele.

Psihoterapia are meritul ca poate facilita si sprijini procesul individuatiei. Sau poate repune individul pe fagasul sau natural.

Terapia vazuta ca sprijin al individuatiei si al dezvoltarii personalitatii ne poate ajuta sa devenim cu adevarat noi insine, fiinte unice, autonome, detasate de complexele parentale, de standardele colective, de normele si asteptarile sociale.

Articol realizat de psihoterapeut Andreea Raduta
www.epsihoterapie.ro

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,