Te rog, mai spune-mi o poveste
Posted by andreea | Filed under Articole, FAMILIE, COPII, RELATII DE FAMILIE
Prin esența lor, basmele sunt terapeutice – îi ajută pe copii să evolueze, să dobândească încredere și curaj, să accepte atât binele cât și răul, să fie puternici atunci când sunt triști, să depășească anumite blocaje de natură emoțională și să-și dezvolte imaginația.
Poveștile îi pot influența pe copii profund și pozitiv, vorbindu-le prin imagini și sentimente, într-un limbaj simbolic și ușor accesibil. Poveștile ating inimile copiilor și le oferă adeseori ceea ce au nevoie din punct de vedere simbolic și emoțional pentru a se dezvolta armonios. Uneori, ca părinți, suntem „în pană” de povești, dar o soluție poate fi să ieșim din tipare, să fim creativi și să inventăm propriile texte.
Orice părinte poate încerca să creeze povești, iar basmul terapeutic care urmează este o astfel de încercare, legată de relația tată-fiu.
A fost odată ca niciodată un împărat pe nume Verde Impărat. Domnea peste o împărăție plină de păduri dese, crânguri minunate și păsări de toate felurile. Împăratul avea un fiu, Aleodor, de 13 ani. Aleodor era bun la suflet, deștept, ascultător, chibzuit și priceput la treburile împărăției. Simțea însă că îi mai lipsește un singur lucru: să tragă la fel de bine cu arcul ca tatăl său ca sa poata participa la întrecerile care se țineau la curtea împărătească în fiecare toamnă și la care veneau arcași iscusiți din toată împărăția. Aleodor își dorea ca tatăl său, pe care îl admira și îl iubea din toată inima, să fie mândru de el.
Aleodor s-a dus la cel mai bun vânător din împărăție și l-a rugat să-l învețe în taină să tragă cu arcul. Vânătorul a primit cu bucurie această rugăminte și i-a promis că-l va învăța tot ce știe.
Fiul de împărat a început să se întâlnească zi de zi cu vânătorul în locuri ascunse din pădure. În mijlocul țintei în care trăgeau cu arcul, vânătorul a pus o codiță albă de iepuraș. I-a spus lui Aleodor că atunci când săgeata lui va nimeri centrul țintei, va fi dovada că este pregătit să participe la întrecerile de tras cu arcul ținute de tatăl său, Împăratul Verde.
Și astfel, pe soare sau pe ploaie, pe căldură sau pe ger, vreme de doi ani Aleodor a învățat de la vânător tot ceea ce știa acesta. Aleodor deveni tot mai puternic și îndemânatic, iar degetele i se tăbăciseră de la corzile arcului de salcâm. Însă, deși se străduise din toată inima și își dorea la fel de mult ca la început să fie și el un arcaș iscusit ca tatăl său, nu reușise să tragă în codița albă din centrul țintei.
Într-o noapte în care Aleodor se culcase ca de obicei întristat că strădaniile sale n-au dat roade, în vis i-a apărut o zână. Aceasta l-a lăudat pentru cât de bine a învățat meșteșugul de a trage cu arcul de la vânător. Dar apoi i-a spus că poate a venit vremea să se antreneze singur, fără ajutorul vânătorului. Să încerce mai ales în nopțile cu lună plină. Iar pe la mijlocul primăverii viitoare să adune flori de lăcrămioare, să le pună într-o sticluță cu apă curată din pădure și să le lase așa o săptămână. Apoi, să bea o gură din acea licoare înainte de a merge să tragă cu arcul. Și va vedea ce se va întâmpla…
Aleodor s-a trezit uimit și plin de speranță. Acum era toamnă târzie, mai avea mult de așteptat până la venirea primăverii. I-a mulțumit din inimă vânătorului pentru ajutorul său de preț. Apoi, mai ales în nopțile cu lună plină, a continuat să se antreneze în inima pădurii. Săgețile sale cu vârful roșu nimereau din ce în ce mai aproape de centrul țintei. Dar niciuna în mijloc, unde se afla codița de iepuraș. Cu toate acestea, Aleodor nu s-a dat bătut, plin de încredere în spusele zânei din vis.
Zilele au trecut una câte una. Odată cu venirea primăverii, toată împărăția a înflorit. Neobosit, Aleodor continua să tragă cu arcul la țintă și căuta în fiecare zi să vadă dacă au răsărit florile din vis.
Si iată că într-o zi de aprilie a dat peste primele flori de lăcrămioare. Le-a adunat cu grijă și le-a pus într-o sticluță cu apă curată, așa cum îl învățase zâna. Peste o săptămână, într-o noapte cu lună plină, a luat o înghițitură, apoi s-a dus în pădure. Încrezător, a tras cu arcul până când una dintre săgețile sale cu vârful roșu a nimerit drept în centrul țintei, în codița albă de iepuraș.
Aleodor a oftat adânc. Trecusera trei ani de când începuse să se antreneze. Avea acum 16 ani. În toamnă, putea în sfârșit să ia parte la întrecerile organizate de tatăl său, Împăratul Verde.
Și iată că a sosit și mult așteptata toamnă. Aleodor i-a spus împăratului că vrea și el să participe la întreceri. Tatăl sau a fost mirat, dar a încuviințat.
Primul care a țintit a fost chiar Împăratul Verde. Era un arcaș iscusit si pasionat. Însă de data aceasta săgețile împăratului, care aveau vârful verde, nu au nimerit centrul țintei, în care se afla o frunză roșie de arțar. Puțin abătut, împăratul i-a cedat locul fiului său, care era al doilea om din împărăție ce urma să-și încerce iscusința.
Aleodor și-a pregătit săgețile sale cu vârful roșu. Inima îi bătea cu putere. Întreaga împărăție și iubitul său tată îl priveau. Dacă îl va dezamăgi? Atunci și-a adus aminte de zâna din vis și de încurajările acesteia. Și-a amintit de ultimii trei ani în care se antrenase și de izbânda avută în pădure într-o noapte cu lună plină, după ce gustase din licoarea de flori de lăcrămioare. A surâs și și-a potrivit atent săgeata, a încordat arcul și… a nimerit cu săgeata sa cu vârf roșu drept în centrul țintei, în frunza roșie de arțar.
Au urmat câteva clipe de tăcere adâncă și de uimire. Apoi împăratul i-a zis: “Bravo, fiule! Sunt mândru de tine. Acum știu că peste doi ani, când vei împlini 18, vei putea să devii împărat în locul meu.” Împăratul Verde dorea să-l lase pe fiul său pe tronul împărăției, ba chiar se gândea deja la petrecerea pe care o va da și la care vor fi invitate toate prințesele din împărățiile vecine ca să-l cunoască pe noul și tânărul împărat.
Dar Aleodor încă nu mergea cu gândul atât de departe, deocamdată era bucuros că și-a îndeplinit visul. Continuă să învețe și începu să-l ajute din ce în ce mai mult pe tatăl său la treburile împărăției. Iar în nopțile cu lună plină își lua arcul și săgețile și trăgea la țintă, în inima tainică a pădurii.
Andreea Răduță-Petrescu, psiholog și psihoterapeut
Tags: basme pentru copii, educatia copiilor, increderea in sine la copii, iubirea baiatului pentru tatal lui, meseria de parinte, modelul tatalui, perseverenta la copii, povesti terapeutice, psihologia copiilor, relatia tata-fiu