Copilul nostru a început școala/grădinița. Cum să facem față avalanșei lui de emoții
Posted by andreea | Filed under Articole, FAMILIE, COPII, RELATII DE FAMILIE
Adeseori, părinții moderni sunt preocupați intens in special de performanțele intelectuale ale copiilor lor. De la vârste tot mai mici, copiilor li se cere să învețe limbi străine, să știe să utilizeze calculatorul, sau chiar să citească. In acest context, începutul grădiniței sau al școlii, pot fi provocatoare atât pentru copii, cât si pentru părinții lor. Copiii pot simți teamă intensă sau furie, pot plânge sau pot refuza să meargă la grădiniță sau la școală, fiind copleșiți de multitudinea schimbărilor la care sunt supuși.
Adaptarea copiilor la începerea grădiniței sau a școlii, depinde de maturitatea emoțională a acestora, si este ușurată atunci când părinții pot fi răbdători si empatici cu ei, evitând sa pună o presiune exagerată pe ei pentru a performa intelectual. Capacitatea și motivația de a învăța lucruri noi sunt direct influențate de echilibrul emoțional al copilului!
De ce să investim și in educația emoțională a copiilor noștri?
Din păcate însă, copiii nu sunt suficient educați și pe plan emoțional. Pentru a se dezvolta armonios, ei au nevoie să fie ascultați și înțeleși și atunci când trec prin diverse stări emoționale care îi pot devasta precum un uragan. Întotdeauna este benefic și terapeutic pentru copii să vorbim cu ei atunci când simt teamă, furie sau tristețe, deoarece „pulsiunile activate se calmează datorită întâlnirii cu cineva care ascultă” (Françoise Dolto). Este bine să le transmitem cât mai des cu putință mesaje de genul „sentimentele tale sunt importante pentru mine și îmi voi face timp să le ascult”.
Să nu fugim de emoțiile copiilor noștri!
Oglindirea emoțiilor copilului, presupune în primul rând înțelegerea acestora de către părinte. Pentru aceasta, părintele va încerca să se pună cât mai bine în pielea celui mic, utilizând empatia. Apoi, părintele are misiunea delicată de a-l liniști pe copil, explicându-i cum se numește emoția pe care cel mic o simte (de exemplu: „Cred că ești supărat pe mine pentru că am întârziat să te iau de la grădiniță. Așa este?”). Copilul va fi invitat să se descarce emoțional și va fi ascultat fără să fie învinovățit pentru ceea ce simte. („Vrei să-mi spui mai mult despre ce ai simțit?”).
Emoțiile nu trebuie judecate, întrucât ele nu sunt bune sau rele, ci trebuie luate ca atare și acceptate. Părintele își va exprima compasiunea și iubirea față de copil și-l va mângâia sau îmbrățișa pentru a-l ajuta să se simtă mai bine. („Îmi pare rău că te-ai speriat și ai crezut că nu mai vin să te iau de la grădiniță. Te iubesc mult.”). Apoi îl va reasigura emoțional („O să încerc să nu mai întârzii sau să anunț dacă vreodată se va mai întâmpla. Vreau să am grijă de tine cât mai bine și-mi doresc să fii fericit.”).
De ce fac copiii crize de furie? Un exemplu din cabinet
În cazul unui băiețel de 7 ani care era manifesta des crize de furie și avea și probleme de adaptare în clasa I, am lucrat simbolic prin utilizarea terapiei sandplay sau terapia prin „jocul cu nisip” , cu ajutorul căreia copilul a putut exprima problemele sale reale si dinamica din sistemul sau familial, reușind sa se conecteze ulterior la forțele autovindecătoare din profunzimea psihicului său.
Sandplay sau „jocul cu nisip” reprezintă o metodă de psihoterapie și de dezvoltare personală întemeiată de Dora Kalff, terapeut jungian, în anii 1950-1960, în Elveția, destinată inițial copiilor, dar care apoi a fost folosită cu succes și în psihoterapia adulților. Acesta metodă este folosită în prezent și în România, complementar terapiei jungiene, atât în terapia copiilor, cât și în cea a adulților, deoarece acesta formă de terapie non-verbală furnizează un acces direct și valoros la inconștient.
In cadrul ședințelor de consiliere parentală, părinții băiețelului au înțeles că agresivitatea acestuia era direct legată de relația tensionată cu tatăl său, care se comporta destul de sever si autoritar cu fiul său, fără să își poată controla bine furia.
Ulterior, demersul terapeutic s-a axat pe exprimarea iubirii și a compasiunii tatălui față de fiul său. Tatăl își iubea fiul, dar nu știa cum să-și arate sentimentele într-o manieră potrivită. Tatăl băiatului a înțeles că numai iubirea și construirea unei relații de prietenie și încredere cu fiul său îl vor ajuta pe acesta. Pe măsură ce s-a simțit acceptat, înțeles și iubit de tatăl său, comportamentele agresive de la școală și de acasă s-au redus simțitor.
Tatăl acestui copil a avut la rândul său o copilărie grea, tristă, nu a fost înțeles și oglindit emoțional de către părinții săi. S-a simțit adeseori furios, deoarece a fost nedreptățit și a continuat să se înfurie ușor și atunci când a devenit tătic. Adeseori, anumite pattern-uri emoționale negative se transmit trans-generațional.
Și părinții au nevoie să-și înțeleagă propriile emoții!
Adulții ale căror emoții nu au fost conținute și oglindite când au fost mici, poartă încă în sufletele lor aceste răni vechi. Copilul interior din ei poate continua să sufere, să fie speriat sau furios și le este greu să-l liniștească atunci când trec prin situații de viață mai delicate. Ei îi pot spune copilului interior din ei înșiși acele cuvinte liniștitoare pe care poate nu le-au auzit niciodată: „Știu că te simți speriat și singur. Îți vine s-o iei la fugă sau să te ascunzi undeva. Îmi pare rău că-ți este greu. Sunt alături de tine. Te poți baza pe mine. Te iubesc și voi avea grijă de tine, orice ți s-ar întâmpla”. Astfel, poate începe procesul de vindecare a suferinței emoționale din trecut.
Pentru a fi părinți suficient de buni și a fi capabili să-și conțină și să-și oglindească adecvat copiii, adulții au nevoie să aibă o relație bună cu ei înșiși în primul rând, plină de iubire și auto-compasiune, mai ales atunci când experimentează emoții puternice și mai greu de gestionat! După ce au avut grijă de propriile lor emoții negative și s-au liniștit, părinții vor putea să-și ajute și copiii să-și exprime la rândul lor emoțiile, să și le înțeleagă, să le accepte și astfel, să ajungă treptat să le umanizeze.
Copiii care au un bun contact cu viața lor emoțională au mult mai multe șanse să devină adulți stabili, puternici și adaptabili, spre deosebire de copiii ale căror emoții sunt respinse, criticate sau blamate de părinți. Cred că Antoine de Saint Exupery a exprimat un adevăr universal privind raportul dintre emoțional și rațional, surprins în acest citat foarte frumos din „Micul Prinț”: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor”.
Articol realizat de:
Andreea-Christina Răduță-Petrescu
Psihoterapeut Jungian
Terapeut certificat sandplay
Membru ISST (International Society for Sandplay Therapy)
Web site: www.epsihoterapie.ro
Tags: adaptarea la grădiniță, adaptarea la școală, adulți puternici și adaptabili, auto-compasiune, de ce fac copiii crize de furie, educația emoțională a copiilor, emoțiile negative ale copiilor, emoțiile părinților, emoțional și rațional la copii, empatia față de copil, inceperea grădiniței, începerea școlii, maturitatea emoțională a copilului, motivația de a învăța a copilului, părinți suficent de buni, performanțe intelectuale copii, răni emoționale părinți, refuzul copilului de a merge la grădiniță, refuzul copilului de a merge la școală, relația cu copilul interior, teama de școală la copii, terapia copilului, un caz real din cabinet, vindecare emoțională